duminică, 22 aprilie 2012

Pinguin, aud foci

Cu Motanu pe ogor, Vasea la Obor şi Tavi la odor, a trebuit să mă ocup tot eu de cronică, deci să sărbătoresc prin muncă Ziua Pământului. Echipele...

Pinguinii: Găbiţă, Bebe, Gabi, Stelică, Mitică, Ely, Claudiu, Cătălin Spania, Gică.
Pelicanii: Popică, Paul, Tavi, Cătălin, văru Dănuţ, Cristi Radio, Lucică Messi, Tudor TVR, Eugen, Cristi.

A fost cum anticipam săptămâna trecută, cine a câştigat la ciocnirea ouălor a câştigat şi la fotbal. Popică la ouă, coechipierii lui la fotbal. S-a jucat iarăşi la porţi mari, iar pelicanii ne-au ameţit, 10-6, putea fi şi mai rău. Fiind atât de multe goluri, voi încerca să amintesc autorii, scuze dacă omit pe cineva. Cătălin Spania, Gică, Ely, Claudiu - de la noi, Cătălin, Eugen, văru Dănuţ, Cristi... plus două autogoluri la debut!

A fost una dintre cele mai dezechilibrate echipe a pinguinilor pe care mi-o amintesc, cu foarte puţini oameni în apărare, doar trei. Eu am început în poartă, ceea ce nu se va mai întâmpla chiar dacă vom mai juca la porţi mari. Pe lângă faptul că nu reuşesc să îmi revin la forma de dinaintea accidentării (ar trebui să mai dau jos şi vreo câteva kile), am observat că îmi trebuie şi ceva timp ca să intru în meci. Data trecută a fost bine pentru că a persistat echilibrul până la final, dar acum s-a dovedit prea târziu.

După cum se poate observa, pelicanii au avut om în plus, dar la început a fost invers. Tavi şi Cătălin au apărut după vreo 15-20 de minute, timp în care pinguinii au pus de un 3-0 sec. După ce au venit întârziaţii, formidabila garnitură a pelicanilor a început să ne macine, dar a fost nevoie de prima nebunie din partea noastră. Reuşesc să apăr un şut teribil al lui Cătălin, de la marginea careului, mingea rămâne în zona liniei porţii, mă reped s-o prind, dar alunec şi mă prăvălesc cu ea în poartă... Totuşi, reuşim să refacem repede diferenţa, după care ne-o băgăm iar în poartă, o deviere cu capul a lui Stelică, la o minge aruncată la bătaie. Pentru ca nebunia să fie completă, Claudiu se complică într-o zonă periculoasă pentru noi, toată lumea ţipă la el, dar inevitabilul se întâmplă, pierde mingea şi luăm gol. La acest scor, 4-3, mai facem o nebunie. Ies din poartă şi solicit explicit să intre cineva care nu e fundaş. Nu se întâmplă aşa, intră Bebe şi ne punem o dublă piedică. O dată pentru că rămânem în doi fundaşi, a doua oară pentru că Bebe nu are mobilitatea de care e nevoie la porţile astea. Ca portar, nu e necesar neapărat să plonjezi (dintre toţi, şi de o parte, şi de alta, doar eu am făcut-o pentru că îmi place; cred că şi Motanu s-ar preta...), ci să te mişti rapid în zona porţii. Bebe a încercat să compenseze prin plasament, primele dăţi a reuşit să fie pe direcţia mingilor, a reuşit şi după aia, culmea, la nişte mingi şi mai uşoare, dar... a dat pe lângă ele. Prima a fost o pasă a lui Cătălin la întâlnire, destinatarul nu ajunge, aşa că se transformă într-o pasă la portar, Bebe dă pe lângă ea, gol. Apoi iese în... gol, cu pumnul la minge plouată. După această serie, pelicanii joacă din entuziasm, le iese totul, îmi amintesc aici de un şut inteligent al lui Dănuţ, gol la colţul lung, pe jos, mingea ocolind şi doi pinguini prinşi pe contre-pied. La noi, invers, cu încrederea scăzută la minimum, nu ne iese nimic, în ciuda eforturilor lui Cătălin Spania, cel mai bun de la noi. Cei doi puşti se pierd în combinaţii sterile, mie nu-mi intră ultima pasă la Gică, în cele din urmă coboară şi el să-şi ia mingi, dar prea departe de poartă.

Cu toate astea, o cale de salvare ne este propusă de... Paul! Degeaba, autosabotarea pinguinilor continuă! Pe margine apare un băiat care se dovedeşte a fi o cunoştinţa a lui Paul, care propune să intre la noi. Primul mă îndoiesc eu, "o să plece Tudor şi o să rămânem cu om în plus, vă convine?". Paul acceptă, băiatul vrea să intre, e rândul lui Mitică să se opună, mult mai vehement (argumentul său post-factum e de noaptea minţii, "nu ştiam că suntem mai puţini"!). Intervine hotărât Gică şi îl trimite pe nou-venit în poartă. Ar fi fost perfect, ne-am fi reechilibrat, dar acolo se întâmplă ultima scenă a acestui teatru absurd: lui Bebe nu-i place cum i se adresează  băiatul şi îl dă afară! :))

Supărat de reproşurile făcute pentru nereuşitele din câmp, intră Ely în poartă şi se descurcă binişor, ia doar două goluri, fără vină, dar dintr-o multitudine de ocazii, ratate de Popică mai ales, cel care părăsise poarta chitit să ne dea şi el un gol. A rămas doar cu oul. Reuşesc şi eu o pasă de gol pentru Cătălin Spania care plasează elegant în colţul lung, apoi îmi iese, în fine, driblingul prin apărarea pelicană, scap în lateral, dar Cristi Radio iese perfect şi închide unghiul. Exact ce spuneam despre mobilitate. Ar fi mult spus că am echilibrat jocul pe final, dar ştiţi care e culmea? Tocmai de data asta Tudor n-a mai plecat, aşa că am rămas cu om în minus până la sfârşit, ceea ce la porţile astea se simte grav.

Acestea fiind scrise, data viitoare vă doresc mult succes în palmares, eu voi fi la Sibiu!

25 de comentarii:

  1. Desi nu am nimic de spus ma bucur ca pot sa fac primul comentariu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha, ha, ha, extraordinar Bebiţule, este cel mai mişto comentariu pe care puteai să-l faci după cele întâmplate vinerii. Întotdeauna am ştiut că ai un umor al tău, atat de savuros şi de cea mai bună calitate. Doar fraierii care nu au răbdare cu tine nu realizează asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca să fiu în ton cu dedicaţia făcută săptămâna trecută de drăgălaşii mei prieteni pinguini, am să vă mărturisesc să întârzierea de vineri, a mea şi a lui Cătălin, după cum bine ştiţi apropiat şi coleg extrasportiv, s-a datorat pregătirii mulţumirilor de rigoare, căci aşa stă bine unor pelicani cu educaţie subţire. Aşadar de la 0-3 (atât era scorul când cei doi au apărut pe teren),noi, împreună cu restul Echipei Solare am adus un prinos de mulţumire şi gratitudine în contul partenerilor noştri. Scor final 10-6! Regretăm absenţa motănelului de la eveniment căci fără el am fost mai reţinuţi, mai ponderaţi şi, de ce nu, ne-am exprimat ceva mai greoi decât am fi putut-o face în prezenţa lui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Despre cele întâmplate pe teren câteva comentarii.
    Nu vreau să spun prea multe lucruri despre acest giuvaer de echipă pelicană, căreia probabil vineri nu i-ar fi rezistat nici Barca, nici Real, nici Bayern. Cu Popicu stând 3/4 din meci într-o poartă mare şi având atuul de a pune şi mâna, nu numai piciorul(căci pe acest post nu e musai să dai din cap câte ceva), nu văd cine ar fi putut înscrie mai multe goluri decât au făcut-o voinicii pinguini. Despre restul compartimentelor, doar atât: mecanisme vecine cu perfecţiunea! La începutul ultimei treimi de joc, atunci când s-a produs colapsul pinguin, au fost marcate 4 goluri consecutive la comandă. Megafonul sonor al lui Tavi nominaliza cine trebuia să aducă mulţumiri. "Acum urmează Eugen"-Eugen marca, "acum urmează Cătălin"-Cătă marca, "acum urmează Tudor"-şi Tudor nu rămânea dator şi marca, apoi Dănuţ-şi Dănuţ marca. Şi toate astea până când, din viteză, în loc să marcheze Cristi-gaz, aşa cum strigase Tavi, a marcat Cristi-radio. Ce să-i faci, se mai întâmplă şi la supercampioni câte o mică încurcătură.

    RăspundețiȘtergere
  5. Găbiţă dă dovadă de stoicism şi se sacrifică asemenea celorlalţi colegi scriitori în situaţii similare şi pune umărul la continuitate, într-un moment dificil pentru redactarea unei cronici. Celor puternici, pământul le dă putere, inspiraţie şi echilibru, precum mitologicului Anteu.
    Ce nu a spus acest pinguin înzestrat, voi spune eu despre ce cred că s-a petrecut cu ai săi.
    În afară că au jucat cu un om mai puţin, lor le-a lipsit tăria apărării, căci fără doi piloni solizi şi experimentaţi precum Motanu şi Luci-somnorosul nu ai cum să rezişti unei aşa tornade precum cea abătută vineri pe direcţia poiţii pinguine. Nu mai vorbim de absenţa lui Sile, care dacă ar fi practicat la pinguini, multe lucruri ar fi arătat la final cu totul altfel. Apoi, cei doi fraţi, prin ce au făcut, au dovedit că talentul şi jocul individual, sau cel mult în doi, nu garantează succesul, mai ales când pe teren sunt mulţi jucători. Mă uitam la Gică cum a aşteptat aproape tot meciul pase decisive, sau măcar să intre în combinaţii cu cei din spate pentru a creea faze de gol, dar în zadar. Păi să ai aşa un tunar si să nu-l valorifici este o mare greşeală. Puştii trebuie să priceapă că jocul în echipă este secretul tuturor succeselor. Eforturile doar ale lui Găbiţă şi Mitică de a reedita tipologia jocului de atac cu Gigi ca vârf avansat, nu au fost suficiente. Asta cred că a fost marea carenţă de joc a semicampionilor. Băi , şi avea Gigi nişte tenişi albi, imaculaţi, pregătiţi să împungă mingea aia nărăvaşă şi, până la urmă, a plecat bietul artilerist acasă cu ei la fel de nefolosiţi precum atunci cănd i-a luat de la magazin.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pelicanilor, Felicitari pentru victorie!
    Totusi,cine a fost MVP meciului?!?

    RăspundețiȘtergere
  7. LA MULTI ANI ! lui Gigi.
    LA MULTI ANI ! doamnei Geta, mamica lui Sorinache si consoarta lui nea Nicu, șeful celebrului popas al fanilor de ziua 5-a.

    RăspundețiȘtergere
  8. Corect, azi e sf. Gheo, să ne trăiască! Numai el e, alt George nu mai identific.

    RăspundețiȘtergere
  9. La mulți ani Gicanio! Nu răspunzi la telefon sau ai altul?
    L.

    RăspundețiȘtergere
  10. Inflaţie de pinguini fruntaşi la concurs, de unde se vede că le au mai mult cu teoria! Mitică a pariat cu spatele şi acum atacă podiumul...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce tacere! Inteleg ca prezentul este reconfortant. Toata lumea e fericita. Pelicanii pentru ca au facut show si se odihnesc, iar pinguinii, au ciocul foarte mic, satisfacuti de asa gest frumos de multumire din partea nasilor lor dintotdeauna.
    Se aud voci care spun ca vineri e momentul potrivit ca pinguinii sa faca o pauza si sa mearga cu Gabita la Sibiu. Aici, pe Podul Mincinosilor, sa faca poze si sa strige-n gura mare: ”noi suntem campionii,...campionii,... campionii”.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ia uite, şi Pelicanii aud foci!

    Luci, ai să-mi dai şi mie vreo pilă pentru analize rapide, că şi la mine a expirat? Din 2010! :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Găbiță, am făcut la Witing, ar trebui să-ți ia 3 ore cu totul, dar trebuie să ai adeverință de la medicul de familie că nu ești diliu sau nu ai boli cronice.
    Ai grijă că nu mai trebuie sîngele pentru ,, B,,.
    Mai trebuie fișa deținătorului de permis format word(www.roembus.org), copie buletin, chitanță c/val. permis nou + taxa eliberare (probabil la ei la sediul din Pipera). Dacă mai e ceva sună-mă. Vezi că e și cu penalizare dacă te prinde.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  14. Şi dacă n-am medic de familie? Şi penalizare de care, puncte?

    RăspundețiȘtergere
  15. motanu de pe câmp24 apr. 2012, 23:46:00

    venit în localitate pentru câteva ore, am câştigat şi eu un pariu pe care l-aş fi pierdut cu plăcere. un milion (evident, în bani vechi) pe chelsea la calificare, cotă 3,6 în min. 50.
    acu văd şi pinguinii cum e să joci fără fundaş central de meserie...

    RăspundețiȘtergere
  16. Preferam un fundaş central meserie! Cât despre Barcelona... ce naiba, li se mai întâmplă şi pinguinilor, darmite Barcelonei!

    RăspundețiȘtergere
  17. lipsa fundaş central de meserie....
    asta e!

    RăspundețiȘtergere
  18. Dupa o prestatie "incantatoare",cu doua linii-transee de 8-9 aparatori,Chelsea este in finala!

    RăspundețiȘtergere
  19. Când a auzit prima oară de François Hollande, Marian Vanghelie a întrebat cât a fost scorul.

    RăspundețiȘtergere
  20. S-a demonstrat, daca mai era nevoie, ca fara noroc nu faci nimic nici in sport, oricat de bun ai fi.

    RăspundețiȘtergere
  21. În seara asta avem meci cu locul 1, echipă profesionistă, ceva de genul cinşpe victorii din cinşpe meciuri. Cine vrea să vadă masacrul în direct poate accesa link-ul de mai jos, pe la ora 22-22,15:

    http://www.abcunited.ro/abc-united-live/

    RăspundețiȘtergere
  22. Ieri(miercuri),pe la ora 11,am vorbit la telefon cu bunul meu amic-Razvan,si i-am zis ca am o "presimteala",ca nici Real nu se califica...si uite ca asa a fost,dar macar,Bayern a fost mai buna,pe ansamblu,decat Real, spre deosebire de cealalta semifinala.
    Si uite asa,s-a ales praful si pulberea de MAREA FINALA, preconizata a fi intre barcelona si real!

    RăspundețiȘtergere
  23. La loc comanda, meciul de diseară nu se mai ţine. Dacă ştiam, făceam cumva să-l prind pe ăla de mâine. Dar are cine să mă suplinească, s-ar putea să apară stranierul! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Pinguini, stati linistiti, sunt la carciuma cu Mihai si dupa doua sticle de vin l-am convins. Vine!

    RăspundețiȘtergere
  25. Azi cred că trebuia să plătesc înc-o tură de 5 săptămâni pentru teren, o lăsăm pe vinerea viitoare. Banii pentru azi daţi-i lui Mitică.

    RăspundețiȘtergere